Category Archives: Piata imobiliara clujeana

Trei beneficii pe care le obții dacă îți iei acum un apartament în chirie

IMG_6030

Multe apartamente s-au eliberat în ultimele două luni din cauza lockdownului, adică a izolării pe care pandemia COVID-19 a produs-o. Practic, în ultimele două luni am stat în casă.

Acum, de când starea de urgență s-a înlocuit cu cea de alertă, am început să ne mișcăm mai liber, însă cu prudență, iar majoritatea activităților le desfășurăm tot de acasă.

Consecințele în piața chiriilor din Cluj au fost naturale:

  • mulți studenți au plecat acasă și au continuat să urmeze online cursurile universității la care s-au înscris. Prin urmare, nu mai era necesar să plătească o chirie așa că au plecat din oraș.

  • mulți tineri profesioniști care munceau în Cluj au intrat sub zodia muncii remote. Practic, au lichidat apartamentul în care plăteau chirie și au plecat acasă, adică în Suceava, Zalău, Bistrița sau alte orașe ale țării, depinde de proveniența lor.

Perioada COVID – 19 vine cu incertitudini și frământări pentru mulți oameni care muncesc sau studiază la Cluj. Cea mai frecventă întrebare pe care o auzim de la ei în această perioadă este ce urmează?

Poate că și tu, cel care citești acum aceste rânduri, te afli în rândul celor pe care îi apasă nelămuriri precum:

  • Cât va mai dura pandemia?

  • Ce reguli se vor impune în viitor?

  • Mă întorc la școală sau la serviciu în lunile următoare? Revin la Cluj?

În cazul în care te numeri printre cei care așteaptă semnale să revină în Cluj, dar nu știu încă în ce condiții vor putea să facă relocarea, articolul pe care îl citești e pentru tine.

Îți vom împărtăși în rândurile de mai jos prognoza noastră, a celor de la Impakt Imobiliare, și o sugestie practică pe care poți s-o pui în aplicare ca să obții în viitor o chirie mai bună.

Informația te ajută în mod deosebit dacă ai fost sau urmează să devii chiriaș.

În cazul în care ești proprietar și vrei să dai apartamentul în chirie, ideile de mai jos te pot ajuta să îndeplinești mai ușor așteptările viitorilor tăi chiriași, astfel încât să-ți închei tranzacția în cele mai bune condiții pe care piața le permite.

Prognoza cea mai realistă pe care noi o putem avansa acum este că prețul chiriilor va crește la vară.

Mai precis, ne așteptăm ca din luna iulie încolo, o chirie pentru un apartament cu una sau două camere să fie mai mare decât acum.

Pare contraintuitiv, acum când prețurile au scăzut, în medie, cu peste 20%.

De exemplu, dacă la începutul anului un apartament cu 2 camere dintr-o zonă bună precum Iulius Mall se închiria cu 600 de euro pe lună, acum prețul e în jurul sumei de 450 de euro.

Totuși, relaxarea măsurilor anti-COVID și chiar prognozele optimiste că îmbolnăvările vor scădea în perioada următoare vor repune, ușor, economia în mișcare.

Ne așteptăm ca din luna iulie cererile de apartamente să crească, iar prețurile, implicit, să se mărească și ele.

Ok și ce fac în condițiile astea?

S-ar putea să te întrebi pe bună dreptate.

Sugestia noastră pentru tine, dacă știi că vei reveni în Cluj pentru muncă sau studii, este să închiriezi un apartament acum și să nu aștepți până la vară când prețurile vor crește din nou.

Iată cele mai importante beneficii pe care le obții dacă îți rezolvi chiria acum și nu mai amâni până în iulie.

Primul beneficiu pe care îl obții este prețul mai mic. Mai precis, poți să-ți negociezi, așa cum scriam mai sus, o chirie lunară cu aproximativ 20% mai mică.

Cel de-al doilea beneficiu este faptul că proprietarii sunt mai flexibili la garanțiile pe care le percep atunci când te muți.

Probabil știi că la o închiriere obișnuită proprietarul îți cere echivalentul a două-trei chirii ca depozit pentru eventualele pagube pe care le poți produce cât timp ocupi apartamentul. Banii aceia îi primești înapoi, în cel mai bun caz, doar după ce părăsești apartamentul.

Riști, printre altele, abuzuri din partea proprietarului: să ți se sustragă părți din garanție pe motiv că scârțâie ușor clanța de la debara sau robinetul de la bucătărie se mișcă puțin de tot în condițiile în care e normal ca un apartament să se mai uzeze într-un an sau doi. Nu-ți spunem că vei scăpa de garanție, dar acum sunt șanse ca depozitele care ți se cer să fie mai mici. Acum, dar nu și peste două luni.

Cel de-al treilea beneficiu care te poate interesa dacă ai mașină este locul de parcare gratuit.

În general, pentru parcare se cere un plus de 50 de euro pe lună pe care ai șanse să nu-l plătești dacă faci tranzacția acum cât timp piața chiriilor a scăzut ușor.

Sună bine, dar eu nu mă mut la Cluj acum, ci la vară eventual.

Ce fac în codițiile astea? Plătesc în gol două- trei chirii ca să fiu sigur că prind ceva mai ieftin?

Probabil că-ți pui o astfel de întrebare în timp ce citești, iar frământarea e cât se poate de normală.

Nu pare logic să vii acum la Cluj din Arad, Sibiu, Brașov sau chiar Iași, Botoșani, Piatra Neamț ca să:

  1. îți închiriezi un apartament

  2. te întorci acasă, mai stai două –trei luni, timp în care plătești chiria de la Cluj, iar apoi revii.

Totuși, soluțiile aparent ciudate pot să fie mai eficiente pe termen lung.

Haide să luăm următorul scenariu.

Un apartament cu două camere în zona Gheorgheni din Cluj costă, în mod obișnuit, 600 de euro/lună, iar tu vrei să-l închiriezi din iulie-august încolo pe o perioadă de un an, să spunem.

Să facem acum rapid un calcul rapid legat de costurile pe care trebuie să le suporți pe un an în funcție de timing-ul pe care îl alegi.

Scenariul 1, varianta standard: închiriezi mai târziu la preț întreg atunci când va fi nevoie să te muți:

  • Chiriile lunare: 7.200 euro

  • Garanții (trei chirii): 1.800 euro

  • Locul de parcare: 600 euro

  • Total plată pe un an: 9.600 euro

Scenariul 2: închiriezi mai devreme ca să profiți de prețul redus, chiar dacă nu e nevoie să te muți acum:

  • Chirii lunare: 5.400 euro

  • Garanții (o chirie maximum): 450 euro

  • Locul de parcare: 0

  • Total: 5.850 euro

Prin urmare, e adevărat că, dacă închiriezi acum un aparatament în Cluj, există posibilitatea să plătești două – trei chirii pe degeaba pentru că nu vei locui acolo sau nu vei avea nevoie de apartament, DAR gândește-te la banii pe care îi economisești pe parcursul unui an.

Ai șanse, practic, să plătești cu 40% mai puțin pentru cazarea din Cluj pe un an, ceea ce înseamnă că poți să economisești sume de până la 3.700 de euro. Cum ar fi?

În încheiere, iată ce-ți propunem: scrie-ne un mesaj aici, la rubrica noastră de contact și spune-ne care sunt top 3 frământări pe care le ai dacă intenția ta e să te muți în chirie.

Îți răspundem și te ajutăm cu idei.

Guvernul creste impozitele populaţiei pentru clădiri nerezidenţiale

Persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă s-ar putea sa plăteasca un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă.

Modificările sunt prevazute in proiectul de modificare a Codului Fiscal, elaborat de Guvern.

Documentul stabileşte că persoanele fizice, care în prezent sunt  impozitate cu 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, vor fi obligate să achite pentru clădirile nerezidenţiale un impozit cuprins între 0,25% şi 1,5% din valoarea calculată de către un evaluator autorizat sau de 2% din valoarea impozabilă, dacă nu există un raport de evaluare.

Astfel, daca se aproba in forma propusa de Guvern, persoanele fizice vor fi taxate similar firmelor care deţin astfel de clădiri. Sursa: Mediafax

Primăria din Cluj Napoca va publica o broşură cu preţurile medii ale imobilelor din oraş

Piata imobiliara Cluj NapocaPrimăria din Cluj-Napoca va publica în toamnă o broşură cu informaţii privind preţurile medii la care se tranzacţionează imobilele din oraş, ca parte a unui proiect pilot, a anunţat preşedintele ANEVAR, Adrian Vascu.

Informaţiile privind preţul de vânzare a locuinţelor vor fi grupate pe străzi sau grupuri de străzi, aria cea mai largă fiind la nivel de cartier. „Sunt implicat într-un proiect pilot cu o primărie, cea din Cluj, de unde sunt, ca aceasta să strângă într-o broşură toate tranzacţiile care au avut loc într-un an. Aceasta va conţine un preambul despre piaţa imobiliară, harta localităţii, numărul tranzacţiilor realizate într-un an, valoarea medie de tranzacţionare a imobilelor, precum şi limitele minime şi maxime”, a afirmat Vascu. Cititi articolul complet