Tag Archives: agentimobiliar

De ce să apelezi la o agenție imobiliară

a
Îi știi și tu pe cei care zic că decât să plătească un comision unei companii imobiliare, mai bine caută pe cont propriu? Și noi îi știm. ;)

Nu ne înțelege greșit, nu e neapărat ceva rău să te ocupi tu personal, de la A la Z de vânzare, închiriere sau de cumpărare, doar că treaba asta vine cu niște costuri. De timp, iar uneori chiar și de bani, dacă nimerești la samsari imobiliari sau la persoane care nu sunt de încredere.

Așadar, iată câteva avantaje de care ai parte dacă lucrezi cu o agenție imobiliară profesionistă. De exemplu, cu noi.

  1. Ești asistat, consiliat, îndrumat.

Noi, la Impakt Imobiliare, ne dorim tare mult nu doar să vindem sau să închiriem, ci și să vedem clienți fericiți. Nu vom insista să cumperi ceva ce nu e potrivit pentru tine doar ca să primim un comision. Știm că, pe termen lung, avem de pierdut în acest fel.

Când apelezi la noi, îți punem multe întrebări, iar scopul lor e să înțelegem ce vrei și ce NU vrei. Iar apoi venim cu propuneri personalizate și potrivite pentru tine. You are not alone, vorba cântecului lui Michael Jackson.

  1. Economisești timp. Mult timp

Când cauți o nouă locuință, poți să te simți copleșit de numărul mare de lucruri la care trebuie să fii atent. Și căutarea, ahh, căutarea poate să-ți ia o veșnicie. Pe ce site-uri să intru? Pe cine să sun? Ce întrebări să pun?

Fix de aceea au apărut agențiile imobiliare: ca să te ajute să faci treaba asta mai simplu, mai repede și cu efort cât mai mic. Consilierii noștri îți trimit link-uri sau poze doar către acele proprietăți care se potrivesc cu dorințele tale.

  1. Ai acces la oferte variate

Ca să te poți decide și ca să iei cea mai bună decizie pentru tine și familia ta.

  1. Ești la adăpost de țepe și țepari

Noi verificăm imobiliele înainte să ți le propunem, așadar nu vom veni niciodată spre tine cu o ofertă de la vreun samsar care îți cere avans de 7.000 de euro, după care fuge din țară. Lucrăm legal, curat și avem grijă ca toți cei cu care colaborăm să facă asta.

  1. Te ajutăm să negociezi

Știm bine care e valoarea pe piață a unui apartament după ce-l vedem, iar treaba asta te ajută să negociezi prețul, atunci când se poate, dar și să nu accepți oferte cu prețuri umflate artificial cu pompa.

Mult spor și căutare plăcută!